Comuna Cicîrlău este cunoscută în ţară şi în străinătate ca fiind locul de naştere al renumitului interpret de muzică populară, Nicolae Sabou, fondatorul Asociaţiei Cultural Artistice care organizează an de an Festivalul National de Folclor „Alina-te dor, alină", sau, mai hâtru spus, „Magăruşul de Aur", după renumitul său premiu, măgăruşul Alin. Cicîrlăul este locul de desfaşurare, din doi în doi ani, a Festivalului National de Literatură „Vasile Lucaciu", organizat de cenaclul literar cu acelaşi nume. Tot aici funcţionează un cerc de pictură al copiilor, condus de pictorul Vasile Jurje.
Cu ani în urmă, mineritul metalelor neferoase era ocupaţia principală în comună, minele de la Handalu Ilbei şi Cicîrlău fiind renumite. Azi, din ce a fost, au mai rămas ruine, mediul degradat şi răni sociale ce se vindecă greu.
Fiind situat într-o zonă cu microclimat blând, Cicîrlaul este renumit pentru vinurile sale rubinii, încă nepuse suficient în valoare. Castanele comestibile, pălinca de prune, fructele de pădure şi hribele completează în mod fericit posibilele atracţii pentru vizitatori.
Comuna Cicirlău, cu satele aparţinătoare Bârgau, Handalu Ilbei si Ilba, este în plină dezvoltare pe coordonatele europene, având un potential considerabil, atât din punctul de vedere al resurselor, dar şi al industriei, agriculturii, comerţului, turismului si culturii. Punerea in valoare a acestui potential este una din preocuparile administraţiei publice locale, prin încurajarea localnicilor şi prin facilitati oferite investitorilor. Planul de urbanism general si planurile de urbanism zonale vor prevede dezvoltarea comunei pe coordonate moderne, conservând patrimoniul public, protejând mediul si promovând o viaţă sanatoasă pentru toţi locuitorii.
Dezvoltarea turismului şi promovarea agriculturii ecologice ne vor permite să readucem în satele comunei datinile si obiceiurile, să umplem mesele de poame sănatoase, de vinuri parfumate şi să ne înveselim cu pălinca purtatoare de puteri miraculoase venite din mangâierea Somesului, semeţia Munţilor Gutâiului şi echilibrul dealurilor submontane.
Dacă paşii te vor purta pe la noi, prin Maramureş, nu uita trecătorule, să petreci din timpul tău şi în Cicîrlău, să ne vezi şi, poate, să te gândesti că ai putea rămâne aici pentru restul vieţii tale pămantene.
Cu stima si respect, primar Vasile Zete