Biserica
Biserica din Cicârlău
Situată în partea de Vest a județului Maramureș, localitatea Cicîrlău, marchează o distanță de 15 km față de Municipiul Baia Mare către tinutul Sătmarului și este cuprinsă ca într-o dulce îmbrățișare de diversitatea formelor de relief ce par a-i contura un profil care străbate istoria care, deși nu-i menționează începuturile, se vede constrânsă să-i remarce prezența și statornicia..
Feudalismul timpuriu surprinde existența Cicârlăului împreună cu cetatea Seini, cu mențiunea că împreună erau parte integrantă a cetății şi domeniului Medieşului, aflat sub stăpânirea familiei de români, Morot. Zona vestică a Munților Gutâi, pe de-o parte și Râul Someș, pe de altă parte au conturat o așezare pe care, o regăsim în slovă scrisă abia în anul 1407 într-o plângere adresată regelui Ungariei, unde îi este semnalat un act tâlhăresc și incendierea satului cu denumirea O Sikarlo(Cicârlăul Vechi). Referința istorică vorbește de o așezare pe care localnicii o indentificat-o de-a lungul timpului sub numele de Satul Pustiu de pe Valea Cicârlăului, azi Valea Mare. Denumirea provine, în primul rând de la o vale care traversează localitatea de la Nord la Sud și, în al doilea rând, de la principalul afluent al acestei văi, din cursul superior, şi anume Vâlceaua Cicherii, din dealul Cicherii, denumiri care par a fi rădăcina, din punct de vedere etimologic, a ceea ce se identifică azi a fi din punct de vedere administrativ-teritotial Comuna Cicârlău.
Datorită devastării aproape iremediabile prin jaf și incendiere, dar și din considerente practice, începutul sec.al XV-lea regășește oamenii comunității din Cicârlău relocați într-o zonă mai joasă pe care au conturat-o ca vatră de sat, pe versantul sudic al dealului Căliman, cu centrul în zona fostei biserici şi a cimitirului din Căliman. Biserica a reprezentat centru vieții și dezvoltării comunității atât spiritual, cât și educational sau social, nu fără traversarea unor perioade de încercări majore care au existat de-a lungul istoriei. Astfel, conform însemnărilor în anii 1717-1718, tătarii au dat foc vechii biserici de lemn care, mistuită în integraliate, a rămas în memoria comunității ca reper spiritual și stindard al credinței și dăinuirii lor pe aceste meleaguri.
Sfânta.Cuvioasă.Parascheva, sub al cărei patronaj a fost pusă, a mijlocit înaintea Cerului și i-a călăuzit pe închinătorii lui Hristos ca, între anii 1750 - 1770, să zidească, spre slava lui Dumnezeu, o biserică din piatră, cu turnul din lemn ,care, în anul 1871, a fost împodobită si cu un nou iconostas. Casa parohială, facută din lemn, menționată și ea în această perioadă, a întregit ansamblul eclesial al comunității care, în memoria colectivă, a păstrat numele: popa Gavrilă, Rad și Nichita, ca slujitori ai Altarului lui Hristos și ai comunității din Cicârlău, cu toate că doar din anul 1790 datează primele matricole ale bisericii.
Acţiunile conjugate ale tuturor românilor din zonă au dus, în anul 1848, la înlăturarea notarului maghiar şi la instalarea unei conduceri româneşti la Cicârlău, ceea cedovedește existenţa pe aceste meleaguri a unui puternic centru revoluţionar constituit din oameni patrioți, cu rădăcini și fibră autentic românești, fapt certificat istoric și de mențiunea conform căreia foarte mulți localnici au fost înrolați în armata Crăișorului Munților, Avram Iancu.Deconspirați de morarul ungur din sat, fruntașii acestei acțiuni și alți 50 de conducători locali au fost condamnați la moarte prin spânzurare. 1848 este anul în care a fost adus Stindardul Naţional Român la Biserica din Cicârlău, iar anii 1858, 1866 și 1870, îl menționează ca parte a inventarului Parohiei Ortodoxe Cicârlău. În același inventor regăsim,:3 clopote, 2 steaguri din care unul austriac şi unul naţional românesc, în anul 1870; o matricolă din 1790; 3 sigilii ale bisericilor din Cicârlău, Bârgău şi Merişor, Casa Cantorală şi Școală al cărui director, în anul 1839, este menționat a fi preotul Dumitru Cherecheș. Cicârlăul păstrează vie aminirea acestor jertfe și jertfitori care îi definesc unitatea și dăinuirea așa cum vie rămâne, în memorial lor, jertfa celor 43, respectiv 17 consăteni căzuți pe frontul de luptă al celor două Războaie Mondiale, ale căror nume s-au consacrat istoriei ca nume de eroi ai întregii țări.
Biserica cu hramul Sf.Ap.Petru și Pavel a fost construită cu jertfelnicia credincioșilor din sat între anii 1909-1911, de către întreprinzători italieni coordonați de anteprenorul Tito Giovani Vecile, în timpul păstoririi pr.Nicolae Breban și dăinuie până azi nu fară încercări majore, la rându-i. În timpul Primului Război Mondial, biserica a fost devastată de către armata maghiară, cele 5 clopote (2 mari de 1.6 t si 1.2t și alte 3 mai mici) au fost încărcate pe trei căruţe şi duse la gară. Despre clopotul mare se spune că se află astăzi într-o biserică din Budapesta. În anul1919 se trage cu tunurile și asupra bisericii, turnul fiind deteriorat, iar Stindardul Naţional Român furat. Trupele române de rezervă recuceresc satul, iar drapelul tricolor este recuperat la timp. Turnul bisericii a fost refăcut în totalitate în anul 1936, când biserica a fost pictată de pictorul băimărean Zieber și s-a executat și iconostasul de către meșterul Keresztesi din Tășnad. Tot atunci s-au cumpărat clopote şi biserica a fost înzestrată cu toate odoarele sfinte indispensabile slujirii liturgice alături de implicare activă în slujire a membrilor comunității care în anul1971 au aniversat 50 de ani de existență a Corului Bisericii din Cicîrlău, care deși la înființare (în anul 1921) era doar grup bărbătesc, s-a extis în responasabilitatea apostolatului în toți membrii comunității devenind un cor bisericesc mixt.
După ce între anii 1981-1985 s-au refăcut tencuielile exterioare în suprafață de 1.450 mp, și s-a renovat interiorul, biserica fiind resfințită de către P.S.Iustinan Chira, în anii din urmă a fost inițiată lucrarea de renovare generală a bisericii prin schimbarea acoperișului de tablă, executarea unei noi tâmplării la geamuri și uși, introducerea încălzirii prin pardoseală, automatizării clopotelor. A fost zidită, de curând o anexă, s-a repictat integral biserica de către pictorul Andonaș Neculai, s-a rezidit Masa Sfântului Altar urmând a se executa și alte lucrări care vor da bisericii un aspect de înnoire integrală în vederea resfințirii ei! (Pr. Paroh Săsăran Dănuț 15.11.2018)
Biserica din Ilba
Biserica din Ilba are următoarele coordonate geografice: longitudine - 23 grade 21' 16"; latitudine - 47 grade 42' 49".
1600- se construieşte biserica de piatră Sf.Arh. Mihail şi Gavril, cu casa parohială din lemn. “Comisiunea era pusă în faţa faptului împlinit, aşa cum a fost dărâmarea fără aprobare a bisericii de lemn din Ilba, jud. Maramureş (Arhivele C.M.I.T., 21 VII, nr. 554/35), când a fost construită biserica în 1600” (Ioan Opriş, Protejarea mărturiilor cultural-artistice din Transilvania şi Banat după Marea Unire, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, p. 65).
1789 - Paroh Mihai Oros
1792 - Paroh Mihai Maxim
1858 - Paroh Joannes Varna
1865 - Paroh Joannes Varna
1871 - Paroh Ioan Popu
1873 - Ioan Popu, preot în Ilba şi Handal, şi în 1879
1903 - 1904 - Paroch Simion Anderco
Parohia Ilba a fost în anul 1934 punct de difuzare radiotelefonică din România.
Între 1962 şi 2006 preot Andrei Todoruţ.
Din 2006 preot Zorel Buia
În 1936-se construieşte biserica maghiară din Handal;
În 1939 - se construieşte biserica românească.
1943 “Această nouă biserică a fost consacrată în anul 1926, iar de astă dată, la 31 Octomvrie 1943, cu ocaziunea pictării acestei biserici şi a aducerii noui jertfe din partea credincioşilor, a fost sfinţită prin stropirea cu apă sfinţită de către P.S. Sa Episcopul Dr. Alexandru Rusu.
Credincioşii acestei parohii sunt români gr.-catolici, ocupându-se mai mult cu mineritul şi carierele de piatră, iar în parte cu agri- şi viticultura. Parohia are şi două filii Kissebespatak - Săbişa şi Ilobanya - Handalul Ilbei.
Carte bisericească veche în comuna Cicârlău
Cultura secolelor XV, XVI, XVII şi XVIII, în zona localităţii Cicârlău, este demonstrată şi de circulaţia cărţilor, îndeosebi cele bisericeşti. Deşi nu a fost un centru religios de nivelul Mănăstirii din Perii Maramureşului, sau, mai târziu, a mănăstirii Bixad, Cicârlăul s-a înscris în curentele contemporane din epocă, dovezile fiind aduse şi de patrimoniul de manuscrise şi tipărituri care le aveau în posesie bisericile din comună. Aşa cum observa Vasile Lucaciu: „poporul nostru până umblă la biserică se roagă româneşte, vorbeşte cu preotul său româneşte şi el rămâne român” (Vasile Lucaciu, Un smerit memoriu etc., în Revista Catolică, An VI, Fasc. VII, 1 aug. 1904, p. 103, apud Ioana Dragotă, Preocupări pentru cartea religioasă românească în zona Şişeşti, secolele XVIII-XIX, în Calendarul Maramureşului,nr. 3-4, Baia Mare, 2006, p. 173).
Niciodată cartea nu a cunoscut graniţele timpului şi „imperiului” respectiv. Bibliografia actuală a înregistrat aceste evenimente; se poate observa foarte limpede că „hrana” sufletească a depăşit aceste frontiere provizorii, de-a lungul secolelor fiind evidentă păstrarea limbii şi individualităţii etnice a poporului român. În timp „răspândirea cărţii s-a făcut uniform în toate satele româneşti” (Aurel Socolan, Circulaţia cărţii româneşti până la 1850 în judeţul Maramureş, Ed. Maria Montessori, Baia Mare, 2005, p.54).