Biserica

Biserica  din  Cicârlău

Situată în partea de Vest a județului Maramureș, localitatea Cicîrlău, marchează o distanță de 15 km față de Municipiul Baia Mare către tinutul Sătmarului și este cuprinsă ca într-o dulce îmbrățișare de diversitatea formelor de relief ce par a-i contura un profil care străbate istoria care, deși nu-i menționează începuturile, se vede constrânsă să-i remarce prezența și statornicia..
Feudalismul timpuriu surprinde existența Cicârlăului împreună cu cetatea Seini, cu mențiunea că împreună erau parte integrantă a cetății şi domeniului Medieşului, aflat sub stăpânirea familiei de români, Morot. Zona vestică a Munților Gutâi, pe de-o parte și Râul Someș, pe de altă parte au conturat o așezare pe care, o regăsim în slovă scrisă abia în anul 1407 într-o plângere adresată regelui Ungariei, unde îi este semnalat un act tâlhăresc și incendierea satului cu denumirea O Sikarlo(Cicârlăul Vechi). Referința istorică vorbește de o așezare pe care localnicii o indentificat-o de-a lungul timpului sub numele de Satul Pustiu de pe Valea Cicârlăului, azi Valea Mare. Denumirea provine, în primul rând de la o vale care traversează localitatea de la Nord la Sud și, în al doilea rând, de la principalul afluent al acestei văi, din cursul superior, şi anume Vâlceaua Cicherii, din dealul Cicherii, denumiri care par a fi rădăcina, din punct de vedere etimologic, a ceea ce se identifică azi a fi din punct de vedere administrativ-teritotial Comuna Cicârlău.
Datorită devastării aproape iremediabile prin jaf și incendiere, dar și din considerente practice, începutul sec.al XV-lea regășește oamenii comunității din Cicârlău relocați într-o zonă mai joasă pe care au conturat-o ca vatră de sat, pe versantul sudic al dealului Căliman, cu centrul în zona fostei biserici şi a cimitirului din Căliman. Biserica a reprezentat centru vieții și dezvoltării comunității atât spiritual, cât și educational sau social, nu fără traversarea unor perioade de încercări majore care au existat de-a lungul istoriei. Astfel, conform însemnărilor în anii 1717-1718, tătarii au dat foc vechii biserici de lemn care, mistuită în integraliate, a rămas în memoria comunității ca reper spiritual și stindard al credinței și dăinuirii lor pe aceste meleaguri.
Sfânta.Cuvioasă.Parascheva, sub al cărei patronaj a fost pusă, a mijlocit înaintea Cerului și i-a călăuzit pe închinătorii lui Hristos ca, între anii 1750 - 1770, să zidească, spre slava lui Dumnezeu, o biserică din piatră, cu turnul din lemn ,care, în anul 1871, a fost împodobită si cu un nou iconostas. Casa parohială, facută din lemn, menționată și ea în această perioadă, a întregit ansamblul eclesial al comunității care, în memoria colectivă, a păstrat numele: popa Gavrilă, Rad și Nichita, ca slujitori ai Altarului lui Hristos și ai comunității din Cicârlău, cu toate că doar din anul 1790 datează primele matricole ale bisericii.
Acţiunile conjugate ale tuturor românilor din zonă au dus, în anul 1848, la înlăturarea notarului maghiar şi la instalarea unei conduceri româneşti la Cicârlău, ceea cedovedește existenţa pe aceste meleaguri a unui puternic centru revoluţionar constituit din oameni patrioți, cu rădăcini și fibră autentic românești, fapt certificat istoric și de mențiunea conform căreia foarte mulți localnici au fost înrolați în armata Crăișorului Munților, Avram Iancu.Deconspirați de morarul ungur din sat, fruntașii acestei acțiuni și alți 50 de conducători locali au fost condamnați la moarte prin spânzurare. 1848 este anul în care a fost adus Stindardul Naţional Român la Biserica din Cicârlău, iar anii 1858, 1866 și 1870, îl menționează ca parte a inventarului Parohiei Ortodoxe Cicârlău. În același inventor regăsim,:3 clopote, 2 steaguri din care unul austriac şi unul naţional românesc, în anul 1870; o matricolă din 1790; 3 sigilii ale bisericilor din Cicârlău, Bârgău şi Merişor, Casa Cantorală şi Școală al cărui director, în anul 1839, este menționat a fi preotul Dumitru Cherecheș. Cicârlăul păstrează vie aminirea acestor jertfe și jertfitori care îi definesc unitatea și dăinuirea așa cum vie rămâne, în memorial lor, jertfa celor 43, respectiv 17 consăteni căzuți pe frontul de luptă al celor două Războaie Mondiale, ale căror nume s-au consacrat istoriei ca nume de eroi ai întregii țări.
Biserica cu hramul Sf.Ap.Petru și Pavel a fost construită cu jertfelnicia credincioșilor din sat între anii 1909-1911, de către întreprinzători italieni coordonați de anteprenorul Tito Giovani Vecile, în timpul păstoririi pr.Nicolae Breban și dăinuie până azi nu fară încercări majore, la rându-i. În timpul Primului Război Mondial, biserica a fost devastată de către armata maghiară, cele 5 clopote (2 mari de 1.6 t si 1.2t și alte 3 mai mici) au fost încărcate pe trei căruţe şi duse la gară. Despre clopotul mare se spune că se află astăzi într-o biserică din Budapesta. În anul1919 se trage cu tunurile și asupra bisericii, turnul fiind deteriorat, iar Stindardul Naţional Român furat. Trupele române de rezervă recuceresc satul, iar drapelul tricolor este recuperat la timp. Turnul bisericii a fost refăcut în totalitate în anul 1936, când biserica a fost pictată de pictorul băimărean Zieber și s-a executat și iconostasul de către meșterul Keresztesi din Tășnad. Tot atunci s-au cumpărat clopote şi biserica a fost înzestrată cu toate odoarele sfinte indispensabile slujirii liturgice alături de implicare activă în slujire a membrilor comunității care în anul1971 au aniversat 50 de ani de existență a Corului Bisericii din Cicîrlău, care deși la înființare (în anul 1921) era doar grup bărbătesc, s-a extis în responasabilitatea apostolatului în toți membrii comunității devenind un cor bisericesc mixt.
După ce între anii 1981-1985 s-au refăcut tencuielile exterioare în suprafață de 1.450 mp, și s-a renovat interiorul, biserica fiind resfințită de către P.S.Iustinan Chira, în anii din urmă a fost inițiată lucrarea de renovare generală a bisericii prin schimbarea acoperișului de tablă, executarea unei noi tâmplării la geamuri și uși, introducerea încălzirii prin pardoseală, automatizării clopotelor. A fost zidită, de curând o anexă, s-a repictat integral biserica de către pictorul Andonaș Neculai, s-a rezidit Masa Sfântului Altar urmând a se executa și alte lucrări care vor da bisericii un aspect de înnoire integrală în vederea resfințirii ei! (Pr. Paroh Săsăran Dănuț 15.11.2018)

 

Biserica  din  Ilba

Biserica  din  Ilba  are  următoarele  coordonate  geografice:  longitudine - 23  grade  21' 16"; latitudine - 47  grade  42' 49".

1600- se construieşte biserica de piatră Sf.Arh. Mihail şi Gavril, cu casa parohială din lemn. “Comisiunea  era  pusă  în  faţa  faptului  împlinit, aşa  cum  a  fost  dărâmarea  fără  aprobare  a  bisericii  de  lemn  din  Ilba, jud. Maramureş (Arhivele  C.M.I.T., 21  VII, nr.  554/35), când  a  fost  construită  biserica  în  1600” (Ioan  Opriş, Protejarea  mărturiilor  cultural-artistice  din  Transilvania  şi  Banat  după  Marea  Unire, Ed. Ştiinţifică  şi  Enciclopedică, p. 65).

1789 - Paroh  Mihai  Oros

1792 - Paroh  Mihai  Maxim

1858 - Paroh  Joannes  Varna

1865 - Paroh  Joannes  Varna

1871 - Paroh  Ioan  Popu

1873 - Ioan Popu, preot  în  Ilba  şi  Handal, şi  în  1879

1903 - 1904 - Paroch  Simion  Anderco

Parohia Ilba a fost în anul  1934  punct de difuzare radiotelefonică din România.

Între 1962 şi 2006 preot Andrei Todoruţ.

Din 2006 preot Zorel Buia

În 1936-se construieşte biserica maghiară din Handal;

În 1939 - se construieşte biserica românească.

1943 “Această  nouă  biserică  a  fost  consacrată  în  anul  1926, iar  de  astă  dată, la  31  Octomvrie  1943, cu  ocaziunea  pictării  acestei  biserici  şi  a  aducerii  noui  jertfe  din  partea  credincioşilor, a  fost  sfinţită  prin  stropirea  cu  apă  sfinţită  de  către  P.S. Sa  Episcopul  Dr. Alexandru  Rusu.

Credincioşii  acestei  parohii  sunt  români  gr.-catolici, ocupându-se  mai  mult  cu  mineritul  şi  carierele  de  piatră, iar  în  parte  cu  agri-  şi  viticultura. Parohia  are  şi  două  filii  Kissebespatak - Săbişa  şi  Ilobanya - Handalul  Ilbei.

Carte  bisericească  veche  în  comuna  Cicârlău

Cultura  secolelor  XV, XVI, XVII  şi  XVIII, în  zona  localităţii  Cicârlău, este  demonstrată  şi  de  circulaţia  cărţilor, îndeosebi  cele  bisericeşti. Deşi  nu  a  fost  un  centru  religios  de  nivelul  Mănăstirii  din  Perii  Maramureşului, sau, mai  târziu, a  mănăstirii  Bixad, Cicârlăul  s-a  înscris  în  curentele  contemporane  din  epocă, dovezile  fiind  aduse  şi  de  patrimoniul  de  manuscrise  şi  tipărituri  care  le  aveau  în  posesie  bisericile  din  comună. Aşa  cum  observa  Vasile  Lucaciu: „poporul  nostru  până  umblă  la  biserică  se  roagă  româneşte, vorbeşte  cu  preotul  său  româneşte  şi  el  rămâne  român” (Vasile  Lucaciu, Un  smerit  memoriu  etc., în  Revista  Catolică, An  VI, Fasc. VII, 1  aug. 1904, p. 103, apud  Ioana  Dragotă, Preocupări  pentru  cartea  religioasă  românească  în  zona  Şişeşti, secolele  XVIII-XIX, în  Calendarul  Maramureşului,nr. 3-4, Baia  Mare, 2006, p. 173).

Niciodată  cartea  nu  a  cunoscut  graniţele  timpului  şi „imperiului” respectiv. Bibliografia  actuală  a  înregistrat  aceste  evenimente; se  poate  observa  foarte  limpede  că  „hrana” sufletească  a  depăşit  aceste  frontiere  provizorii, de-a  lungul  secolelor  fiind  evidentă  păstrarea  limbii  şi  individualităţii  etnice  a  poporului  român. În  timp „răspândirea  cărţii  s-a  făcut  uniform  în  toate  satele  româneşti” (Aurel  Socolan, Circulaţia  cărţii  româneşti  până  la  1850  în  judeţul  Maramureş, Ed. Maria  Montessori, Baia  Mare, 2005, p.54).